Fermierii afectați de secetă și de criza din Ucraina nu s-au înghesuit până acum în număr mare să suspende plata ratelor la credite prin moratoriul aprobat la finele lunii ianuarie de Guvern, și pentru care Parlamentul vrea să dubleze termenul de solicitare, în condițiile în care un astfel de demers are mai multe condiționalități și se poate dovedi problematic pentru finanțările viitoare. Aproape nicio cerere nu a venit până acum la BCR, una din băncile mari ce finanțează sectorul, spune președintele acesteia, precizând că problema principală a fermierilor acum este de a găsi cumpărători la prețuri corecte.
Creșterea rețelei de autostrăzi cu 10% în medie pe an în următorii 10 ani este unul dintre pașii necesari, alături de alte măsuri în educație, sănătate și în mediul de afaceri, arată Sergiu Manea, CEO BCR, într-un scenariu de dezvoltare a României până în 2023.
Avansul rapid al dobânzilor la creditele în lei a crescut interesul companiilor pentru finanțări în euro, arată Sergiu Manea, CEO BCR, în timp ce pentru populație soluția de protecție a fost cea a ratelor fixe. Persoanele fizice au solicitat tot mai mult, în contextual inflaționist actual, și depozite la termen în valuta, astfel că banca le-a reintrodus în ofertă, după ce le eliminase complet pe segmentul de retail. “Decizia nu a fost simplă”, spune vicepreședintele Dana Dima.
Banca Comercială Română a avut conversații foarte civilizate cu companiile de stat, iar îndemnul conducerii clasei politice a fost unul la calm și raționalitate și asta am experimentat, a explicat președintele executiv al BCR, Sergiu Manea, într-o conferință de presă, întrebat despre reacția emoțională la votul exprimat de Austria în cadrul Consiliului JAI pe tema aderării României la Spațiul Schengen
Președintele executiv al BCR, Sergiu Manea, a transmis astăzi un mesaj către clienții bănci, în aplicația digitală George, informându-i că lideri ai grupului se întâlnesc cu decidenți din Austria pentru a susține cauza României în continuare. Apelul către clienți vine după ce mai mulți oficiali ai Grupului Erste au ieșit public să critice veto-ul Guvernului austriac pentru aderarea României la Schengen, nejustificat de probleme reale la frontieră, și într-un context cu îndemnuri la boicot împotriva companiilor cu capital austriac făcute în spațiul public local.
Grupul austriac Erste a decis să-i prelungească lui Sergiu Manea mandatul de președinte executiv și membru al Comitetului Executiv (CEO) al Băncii Comerciale Române până în 2026.
Ar trebui să petrecem mai puțin timp discutând despre cum ar putea fi schimbat Planul de Redresare și Reziliență a României și să trecem la execuția sa, apreciază Sergiu Manea, președintele executiv al BCR. PNRR este un suport extraordinar pentru transformarea economiei și, alături de noul cadru multianual de finanțare la nivelul Uniunii Europene și de noua politică agricolă, ar putea duce și la o creștere a creditării la ritmurile ridicate văzute în ultima perioadă, având în vedere că sectorului bancar îi revine un rol important în finanțarea proiectelor, arată Manea.
BCR a înregistrat un profit net de 690,8 milioane de lei (140,9 milioane de euro) în S1 2021, în creștere cu 38,5% față de 498,9 milioane de lei (103,6 milioane de euro) în S1 2020, atât datorită performantei operaționale îmbunătățite în principal pe fondul unui volum de business mai mare, cât și a alocării de costuri cu riscul mai reduse.
Președintele executiv al Băncii Comerciale Române se așteaptă ca programul IMM Invest să accelereze în următoarele două luni, în condițiile în care mai este nevoie de lămuriri tehnice cu autoritățile. Șeful a doua celei mai mari bănci din România spune că este nevoie de un plan al Guvernului care să ducă la închiderea deficitelor externe în domenii precum agricultura și industria (petro)chimică, dar și de unul pentru stabilizarea finanțelor publice.
Bancherii sunt atenți la faptul că reglementările sectoriale le afectează negativ profitabilitatea și implicit atragerea de investitori. „Costul de conformare la reglementări este extrem de ridicat”, spune unul dintre aceștia.
Reglementările la nivelul UE fac băncile europene mai puțin competitive la nivel mondial, spune Sergiu Manea, CEO la BCR. Nu au nici pe departe dimensiunea și forța pentru a se bate cu marile conglomerate americane și asiatice. „Astăzi băncile sunt ocupate în Europa să se conformeze reglementărilor, să fie defensive și mai mici.”
Este nevoie de un nou standard de consultare între autoritățile de reglementare și sectorul privat, întrucât aspirațiile comune înspre norme mai bune pot fi atinse numai prin dialog, a declarat directorul general al BCR, Sergiu Manea, la conferința Profit.ro, alături de reputatul economist Nouriel Roubini și de cei mai mari șefi de bănci din România.
UiPath, primul unicorn românesc, devenit anul acesta și lider mondial în domeniul automatizări software, va lansa 12 produse noi deodată. O premieră în istoria companiei, care va fi anunțată în cadrul unui eveniment-gigant la Las Vegas, primul organizat la nivel global cu tematică dedicată utilizatorilor tehnologiei RPA.
Bancherii pregătesc tăieri de cheltuieli după introducerea noii taxe pe active. Omer Tetik, directorul executiv al Băncii Transilvania, spune că a oprit deja renovarea a peste 200 de agenții, ar putea amâna etapa a doua din programul de digitalizare și reduce programele de training pentru angajați, precum și alte parteneriate. Sergiu Manea, președintele BCR, ia în considerare punerea în așteptare a unor investiții și a început să analizeze ce poate raționaliza la cheltuieli. Soluții de reducere a cheltuielilor și a investițiilor caută și CEC Bank, banca deținută de același stat care a introdus taxa.
Începerea unei relații cu o bancă, prin deschiderea primului cont, nu se poate realiza în prezent în România decât făcând cel puțin un drum la o agenție, cu actul de identitate, pentru semnarea primului contract. După acest demers, ce implică obligatoriu “hârtie” și prezență fizică la ghișeu, băncile își “digitalizează” într-o măsură mai mica sau mai mare, prin platformele de internet banking, interacțiunea cu clienții deja existenți, câteva acordându-le apoi acestora exclusive online și credite de consum.
Infrastructura este esențială pentru creșterea sustenabilă a economiei, iar în cadrul acesteia infrastructura de transport are un rol major, alături de alte componente, cum ar fi infrastructura tehnologică, energetică, de sănătate sau de învățământ. Dacă pe termen mediu România ar putea rezolva o bună parte din problema infrastructurii, pe termen scurt ar trebui să se concentreze pe remedierea "petelor gri" din rețeaua de transport, unde, cu investiții minime, ar obține câștiguri foarte mari, a afirmat Sergiu Manea, președinte Consiliul Patronatelor Bancare și CEO BCR, la Profit Growth Forum, organizat cu sprijinul BNR.
După o perioadă dură de curățire a bilanțului, Sergiu Manea, președintele executiv BCR, spune pentru Profit.ro că vrea să reconstruiască pe baze noi relația cu clienții, dar și misiunea băncii în societate. Ultimii doi ani s-au încheiat pe profit, susținut și de vânzările de portofolii neperformante, dar acestea au limitat creșterile raportate de bancă pentru creditele nete, într-o perioadă în care concurenți cu moșteniri mai puțin împovărătoare au reușit și avansuri cu două cifre procentuale. Modelul creșterii în viitor nu mai poate urma, însă, aceeași rețetă.
Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), organizația patronala a sectorului bancar românesc, a decis numirea lui Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române, ca Președinte al Consiliului Director al CPBR.
Președintele executiv al Băncii Comerciale Române amintește că piața locală a creditului ipotecar are o istorie de numai 13 ani, fiind încă într-o perioadă de căutare.
BCR s-a săturat de procese cu clienții. Deși, ca să le restituie și toate sumele încasate fără temei în trecut, poate aștepta o nouă acțiune în instanță a clienților care au câștigat un proces pentru eliminarea clauzelor abuzive din contracte, banca le va acoperi diferențele plătite în plus față de noile dobânzi, după ce acestea sunt acceptate la negociere, a declarat, astăzi, Dana Demetrian, vicepreședinte BCR. Oferta de reducere a ratelor a fost făcută, voluntar, și clienților care au pierdut un proces similar.
BCR a solicitat Ministerului Finanțelor suplimentarea plafonului pentru programul Prima Casă, în condițiile în care are 2.000 de clienți cu dosare pe lista de așteptare, iar sumele alocate în 2016 au fost complet epuizate, a arătat Sergiu Manea, președintele executiv al băncii.
Doar 7% din forța de muncă din agricultura românească are studii agricole, iar sectorul privat, în loc să aștepte soluții de la autorități în această privință, ar trebui să se implice activ și să preia de la stat astfel de școli profesionale, pentru educarea forței de muncă din acest sector, a declarat economistul-șef al Băncii Naționale, Valentin Lazea, la conferința Growth Forum - Strategia de dezvoltare a României și convergența la euro, organizată de Profit.ro la BNR.
Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat, în 2015, un profit net de 918,9 milioane de lei (206,8 milioane de euro) pe baza eliberărilor de provizioane de risc datorate rambursărilor aferente portofoliului de credite neperformante, determinate de capacități sporite de procesare și recuperare a acestora, precum și de o situație economică mai bună, a anunțat vineri grupul bancar român.
Banca Comercială Română (BCR) va fi condusă de Sergiu Manea începând cu 1 octombrie. Actualul vicepreședinte al BCR îl va înlocui pe cehul Tomas Spurny, care care pleacă după trei ani și jumătate de mandat. Manea este primul român numit șef de către acționarii austrieci de la Erste după preluarea BCR de la statul român.